„Pro/Contra” e-o serie nouă de review-uri pe Blog de fotografie. În comparație cu review-urile pe care le-ați văzut până acum, acestea vor fi o variantă mult mai rapid de parcurs, pentru cei care caută direct punctele decisive și trec de rândurile întregi pline cu explicații. Review-urile „Pro/Contra” vor avea o introducere, punctele tari și slabe ale produsului, iar apoi fotografiile făcute de noi cu el. Feedback-ul vostru ne e tare util, așa că-l așteptăm cu drag. Mulțumim!
Am primit de curând în teste de la F64 un dispozitiv care combină sub același ambalaj o baterie externă, un cititor de carduri SD + stick-uri USB și conectivitatea Wi-Fi. E vorba de Kington MobileLite Wireless G3 care costă 300 de lei și care se poate dovedi util în anumite situații.
Iată întâi ce poți face cu el:
- Poți vedea/copia/organiza pozele de pe un card SD/stick USB conectându-te prin Wi-Fi cu aplicația de mobile: MobileLite Wireless (Android/iOS/Amazon);
- Poți face back-up la fotografiile din telefon pe suportul extern și invers. Dacă iei versiunea PRO a dispozitivului beneficiezi și de o memorie internă de 64GB;
- Poți încărca telefonul: are autonomie de 5.400mAh, însemnând că poți beneficia, în medie, de 2 încărcări complete ale smartphone-ului;
- Te poți conecta și la o rețea LAN prin portul aferent, funcționând ca un Acces Point;
Merită? Da, dacă nu ai un aparat foto cu conectivitate wireless. Procesul e rapid și poți organiza fără probleme imaginile de pe card. Decât un card SD Wi-Fi de o calitate slabă, prefer mai degrabă un astfel de dispozitiv.
Puncte PRO
- Accesul la imaginile de pe cardul SD prin conectivitate Wi-Fi;
- În același timp poți folosi și conexiunea de date 3G/4G;
- Îți poți încărca și telefonul/tableta;
- Poți vedea imagini, clipuri, melodii și documente PDF;
- În pachet primești și un adaptor pt. cardurile MicroSD;
- Acumulatorul permite utilizarea continuă timp de 16 ore;
- Poți securiza conexiunea Wi-Fi;
Puncte CONTRA
- Nu citește fișierele .RAW;
- E destul de voluminos și ai nevoie de un alt toc ca să-l ai tot timpul la îndemână. Ar fi fost utilă o variantă mai compactă, eventual scos portul LAN;
- Versiunea G3 nu are memorie internă și nu poate veni ca o soluție de stocare temporară atunci când rămâi fără spațiu;
Despre asta e Kingston MobileLite Wireless G3: un dispozitiv care poate fi util în situația în care nu ai conectivitate Wi-Fi la aparatul foto, însă care ar fi putut deveni mult mai util dacă era conceput într-o formă mai compactă și dacă permitea citirea fișierelor de tip .RAW.
Iată cum funcționează aplicația